Fotografia mea
Nume:
Locația: Toronto, Ontario, Canada

prea idealista si prea exigenta.

luni, 28 septembrie 2009

alone...in my room cu gandurile mele



E ciudat ca dupa mult timp sa ramai singur. Dar nu singura singura, singura in casa ...cu doua pisici. De cand ai plecat ma simt ca intr-o colivie. Simt ca nu mai am un rost , simt ca imi lipseste acel ceva esential, acel ceva care ma face sa ma simt intreaga, acel ceva care ma face sa simt ca am un rost. Macar stiu ca esti acolo, undeva departe, dar totusi aproape de mine cu sufletul si cu gandul. Imi lipsesc toate lucrurile care le facem de obicei impreuna. Mi-e dor sa ma trezesc alaturi de tine, mi-e dor de ochii si de gura ta, mi-e dor sa te tin in brate, mi-e dor sa te aud razand, mi-e dor mi-e dor mi-e dor....macar am doua pisici, nebune si jucause care imi mai descretesc fruntea. Macar pe ele sa le iubesc si sa le dragalesc in lipsa ta. Abea astept sa vii, sa ne facem planuri de plecare, sa ne rupem de tara asta, sa incepem noua noastra viata, sa ne demonstram noua insine ca suntem buni, ca suntem normali, ca nu ne lipseste nimic din ce ar trebui sa aibe doi oameni normali, sa demonstram ca intr-adevar se poate , se poate sa fii respectat si ca se poate sa ai o viata NORMALA. Da , vreau sa cred si sunt convinsa ca exista viata normala, ca exista o alta lume, mai frumoasa, mai curata, mai civilizata. Oare stim sa traim? Oare stim sa ne bucuram? oare stim sa fim liberi? Nu cred, in cloaca asta nu o sa aflam niciodata. Asa ca iubitule o sa vezi ca o sa ne fie bine, o sa reusim sa ne cladim visele si o sa ne simtim liberi! Stii ca eu sunt optimista si stii ca mereu te-am sustinut. Dar numai impreuna o sa reusim, numai impreuna o sa trecem si peste bune si peste rele. Cand o sa mai vin aici o sa vin numai pentru cei lasati in urma. Doar atat. Ii compatimesc pe cei ce n-au curaj, pe cei ce se complac intr-o viata banala, pe cei ce-si plang de mila dar nu fac nimic, pe cei ce renunta la vise, pe cei indiferenti.
Macar atat sa fac in viata asta, sa fac ceva bun pentru urmasii mei, sa le creez o viata mai buna, o viata pe care mi-am dorit-o pentru mine. si care vreau ca ei sa o aiba. Pacat de tara asta frumoasa, pacat ca e locuita! Aici iti distrugi visele, ti se rup aripile, nu esti lasat sa zbori liber, nu esti lasat sa mori! Sunt convinsa ca e o mare pierdere de vreme sa crezi ca aici va fi mai bine! Sunt absolut convinsa.
Multumesc ca ai aparut in viata mea, multumesc pentru ca esti, multumesc ca ma iubesti, multumesc ca esti asa cum imi doream. A fost suficient sa imi doresc sa apari si uite ca visul mi s-a implinit. si mai si semanam...cred ca nimic nu este intamplator, nimic nu se intampla fara un rost.
Te iubesc pana la cer!


1 comentarii:

Anonymous feliciacristea a spus...

Ce frumos gandesti, aproape ca plang ,esti ramura care a rasarit din mine si care vrea sa infloreasca.Mai ai putin, fii curajoasa asa cum te-am invatat,tu macar ti-ai gasit jumatatea sufletului tau, nu renunta la visele tale.Altii se lupta singuri sa razbata in viata fara nici un sprijin si din tot ce si-au dorit,au gasit esentialul, cel mai de pret dar, iubirea, da IUBIREA, de care nu au parte prea multi. Fii fericita si nu-i uita pe cei ce ti-au deschi un drum in viata si in primul rand lui DUMNEZEU !

1 noiembrie 2009 la 04:05  

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire